marți, 24 februarie 2009

Ruperea în Coma

Hai că am ajuns să o vedem şi pe asta, rupere.md, un portal de muzica rock/primul rock forum de anvergură din Basarabia în limba română a implinit 4 ani.
Un proiect care a apărut acum 4 ani in inima colegului meu de liceu, Adrian, cunoscut mai mult ca şi ProRock, un proiect care a fost intâmpinat de către mine cu mare drag, din faza de faşă, dacă îi pot zice aşa. Am ajutat şi eu cu ce am putut, până a venit facultatea.
ProRock
DSC_0300
Amintiri din liceu, dulci amintiri. Chiar imi e dor..
Cu timpul acest proiect a crescut, a crescut văzând cu ochii, a luat anvergura şi uite că la vârsta de 4 ani au reuşit să facă un astfel de cadou tuturor userilor rupere.
Nu pot zice decât că mi-a plăcut mult, ca şi atmosferă a fost fenomenal, poate pentru că muzica era absolut umitoare şi toti cei 4 invitaţi foarte pe gustul meu, mai era şi anturajul, foarte mulţi cunoscuti, prieteni, amici pe care nu-i văzusem de ceva timp.

Warm and fuzzy
, cam aşa a fost.

Mi s-a întâmplat şi o premieră, la această manifestare, am fotografiat pentru prima data un concert, să zicem aşa.
Ce a ieşit, vedeţi şi voi.

Seara a fost deschisa de către Omul de Tinichea, altfel zis un băiat din Basarabia, chiar din Bălţi (mai exact Pelinia) care, culmea, e mai cunoscut in Bucureşti, cum se întâmplă de obicei. El a venit cu nişte mixuri absolut uimitoare, ambient+electro, IDM, experimental, ascultaţi-l aici
Omul de Tinichea
DSC_8999_1




Rubycone, cei care pentru mine au fost o redescoperire, live suna foarte bine şi merge cald spre sufleţel, un instrumental-alternative-progressive-post hardcore care pe mine chiar mă fascinează.
Pagina Rubycone pe myspace
Rubycone
DSC_9145

Apoximativ pe acelaşi val au urmat şi Headswitch, un alternativ, instrumentalul cărora îl apreciez foarte mult, vocalul mai puţin.
DSC_9607

Iar aşa arată ruperea în Com(a)ă, atmosfera creată de către cei care au ştiut cu adevărat ce înseamnă interacţiune cu publicul, Coma, formaţie bucureşteană, pentru prima dată in Chişinău. Foarte sincer, nu sunt chiar pe gustul meu, însă ce atmosferă au creat ieri, JOS PĂLĂRIA!
Ruperea în Coma
Rupere in coma
Chitara in Coma
DSC_0281
DSC_0179
DSC_0367

Mai multe fotografii găsiţi aici şi ,aici.

Aşa am sărbătorit ieri.
N-o să zic nimic despre vestitul local (care cică ar aparţine lui Călin Vieru, fiul regretatului poet ) în care s-a petrecut sărbătoare şi nici nu voi zice nimic despre security-ul lui, deşi aş avea multe să vă povestesc))).

3 comententarii:

cris spunea...

minunate pozele
shi titlu postului e tare fine :)
shi tu eshti tare mare iubire
shi seara asta-i minunata

Anonim spunea...

La mai mult şi la mai... LAT rockerilor din Basarabia! :)

Rodica Dumbraveanu spunea...

Crissu :* si tu esti mare iubire si seara, iar continuarea serii la Galbenush a fost minunata
>:D<

Ion, multumim frumos.. La cat mai lat si lung )))

Trimiteți un comentariu

They say about me:

"Can you believe that love for art and beauty is able to drive people kilometers away, from North to South? Well, so it is. Rodica Dumbrăveanu is a young ambitious artist who comes from Balţi, Moldova, to study architecture. As God endowed her with a special talent in the art of photography, she accepted this gift and made proficiency in the domain. It is not a secret that Rodica won several photo contests. And here she is, at the exhibition dedicated to the International Baby-wearing Week. Once more, her works demonstrate the author’s highly-developed feeling for space and graphics location. Rodica’s wonderful profound pictures hint to her different world vision, which is possible only for a fine psychologist, a kind-hearted person, a skilled artist. "La distanţa unui pupic..." — “Close enough to kiss…” will astonish you by the extraordinary presentation of the unique moments happening in the mother-and-child intimacy. Such moments as these revealed by Rodica will help you to see the world otherwise, in a special unrepeatable way."

Varvarici. 

Comentarii recente