E greu sa zici ceva in asa cazuri...
Voi lasa muzica sa o zica:

Lauda-ma gura, ca ti-oi da friptura

Trec printr-o perioada de absenta mare online, dar ma voi revansa :). Imediat ce termin cu sesiunea, oh, care da peste mine in mai putin de o saptamana, si care de fapt, a si inceput, cu sustinerea proiectului P+4E.

Astazi am primit aviz de la PM (posta Moldovei) ca m-ar astepta un colet, curioasa nu am asteptat prea mult timp si dus-am fost la oficiul postal din sector.
Si uite ca s-a intimplat minunea, am primit, in sfarti (nu trecuse nici juma de an:)) ) cele 2 albume foto cu imagini din Moldova de pe ambele parti ale Prutului, mai tineti minte concursul(atelierul foto) de la Iasi?! Uite de acolo vin :).
Asa ca, primele mele fotografii (2 la numar si ambele cu pasari :)) ) tiparite intr-o cartulie. Simpatic.
Nu e mare lucru, pe departe, vorba rusului "meloci, no priatno" ;)) (trad. directa un nimic, dar placut).

si iata-le, "minunatiile" mele :D


Si uite asa.

"Mai român ca toţi românii"

În 16 august 2008 a fost ziua în care cel ce a fost numit „ultimul disident din Moldova” , Gheorghe Briceag, s-a dus la cele sfinte. Abia în 2 zile, pe 18 august, după ce a fost deja „dat” pământului, s-a aflat şi la Chişinău despre moartea dumnealui. A fost condus în ultimul drum de foarte puţină lume, dar a ajutat şi a luptat pentru o ţară întreagă.
Câţiva tineri din Chişinău, printre care şi noi, am plecat spre capitala nordului, Bălţi, pentru a cinsti memoria şi a aprinde o lumânare la mormântul celui care a declarat că se autoincendiază dacă autorităţile comuniste de la Bălţi vor reamplasa monumentul lui Lenin în piaţa oraşului.
Ajunşi la Bălţi am mers spre biserica catolică din oraş pentru a o întilni pe doamna Raisa Briceag, soţia răposatului, care, am aflat ulterior, cântă în corul acesteia. Biserica, o construcţie nouă, încă nefinisată, apărea impunătoare în locul în care se află, nu foarte departe de Primarie şi respectiv monumentul marelui Ştefan cel Mare.
Întalnindu-ne cu doamna Briceag, o doamnă cu inima deschisă, cu ochii trişti şi durere în inimă, am mers, cu sufletul oarecum neîmpacat de durere, spre cimitirul de la marginea oraşului. Îmbrăcată în negru, cu un buchet de flori în mâna, dumneaei ne-a condus spre locul de vecie, cu ţărâna înca moale, acoperită de coroane şi flori, a domnului Briceag.
A iubit tricolorul, l-a iubit nespus de mult. Îl purta legat la piept, îl avea pe bereta, îl avea in suflet. Şi acuma-l avea desaupra mormântului. Au urmat câteva momente de o intensitate de nedescris... Îndemnaţi de doamna Briceag am rostit împreună „Tatăl Nostru”şi am ţinut un moment de reculegere. Ochii dumneaei, de-o tristeţe incomensurabilă ne-au îndemnat să mergem mai departe, să-i ducem visul dlui Briceag spre un bun sfarsit.



Aici, la mormânt, fiecare clipă avea o intensitate aparte, apăsătoare, dureroasă, dar şi poate împăcată. Pentru că aşa a plecat dl Briceag, împăcat, dar cu speranţa că visul său va fi împlinit într-o buna zi.


După cimitir la invitaţia doamnei, am plecat spre casa unde şi-a petrecut ultimii ani domnul Gheorghe Briceag. O căsuţă modesta, cu o grădină mică şi îngrijită în spate, despre care ni s-a povestit ca era locul în care dl Briceag iubea sa zăbovească, era plină de florile „atat de mult iubite de el”, ne spune doamna Raisa. Interiorul căsuţei l-am găsit cu pereţii împânziţi de fotografii ale familiei, tricoloare, articole din ziare şi hărţi ale României, Basarabiei. Iar pe o măsuţă plină de cărţi şi ziare, fotografia răpostatului şi o candelă.
Doamna Raisa ne-a tot povestit, cu ochii îngânduraţi şi mâhniţi, câteva amintiri despre cel care a fost supranumit „mai român ca toţi românii”, despre cum s-au cunoscut, cum a fost, pentru ce a luptat, despre cât de curajos a fost şi ne-a îndemnat să încercăm să fim, cel puţin în jumatate la fel de curajoşi.



Înainte să plecăm, doamna Raisa ne povestea cât de mult îi plăcea mareului român să stea serile pe prag, pe un anume scăunel şi să aştepte. Să o aştepte. „Se stingea ca o lumânare, dar nu zicea nimic, că îl doare, că se simte prost...se stingea ca o lumânare.” Aşa ne zicea îndurerata soţie.
Cu promisiunea de a mai trece pe la dumneaei, am plecat, lăsând-o cu lacrimi în ochi, iar noi, plecând cu neîmpacare în suflet, am lăsat-o sa vegheze fotografia iluminată de candelă.


autori: moon si stapler

Expozitie

Iata a trecut si prima expozitie foto din Moldova, la care am si eu lucrari (prima din viata mea s-a petrecut, culmea, peste Prut). E o expozitie colectiva, de fotografii, si cateva picturi ale unor pici de 9-10 ani, iar la deschidere ne-au prezentat si 3 desene animate, unele facute de pici, altele de pici mai crescatsei asa :).

Deschiderea s-a petrecut intr-o atmosfera calda, intima in incinta Bibliotecii "O. Ghibu", Chisinau si va dura pana pe 20 octombrie.
"Sa va zic despre impresii?!" Asta a fost fraza pe care am rostit-o azi de cateva ori :). O reporterita de la Antena C si 2 studente la jurnalism au fost cele care m-au tot intrebat "cum a fost, ce a fost, da de ce a fost?"
Paaai... A fost frumos, chiar foare, inspirat.
Cineva (care ar vrea sa se duca sa vada expozitia) ma intreba:
-Da' ce lucrari is acolo?!
-Pai...Nu e mare lucru acolo, cica mari opere de arta, dar sunt calde si facute din suflet, sper sa simtiti asta. Fiecare participant care s-a expus acolo a depus suflet in lucrari si asta o poti simtit, pur si simplu. Stiu, ca probabil sunt subiectiva, deoarece ii cunosc, si-mi sunt dragi..dar.. mi s-a oferit si o cuvantare, despre care m-au anuntat cand am venit la bibliteca.
Asa ca domnu' Pojoga, plecaciuni..
Desigur biblioteca nu e spatiu pentru o astfel de expozitie, multe fotografii au ramas jos, la podea. Abia azi, dicutand cu un coleg, am zis ca s-ar fi putut de amplasat alfel, insa... Trebuia sa venim cu ideile ceva mai inainte, dar asta e.. Eu nu ma plang, aveam o singura lucrare la podea restu erau sus, si curios, aproape toate alaturi, selectate astfel incant sa intregeasca o compozitie :).
am primit si o diploma si un dvd cu filmuletele despre noi :).
Iata si cateva fotografii de la eveniment:



Voi mai reveni cu fotografii..:)

Maybeshewill - Not For Want Of Trying
Un must see:


Nici nu stiu daca are rost sa comentez, doar zic asa: un post rock de calitate si un clip, de chapeu bas, regizorului, daca ii pot zice asa. Foarte graitor. La cat mai multe videoclipuri din astea..

Ethno Jazz

A trecut si Ethno Jazzu'...
Nu mi-am putut permite un bilet in ultima zi, insa sa simt miros de jazz de Cuba si Austria am avut ocazia..

Cateva impresii non muzicale:




Chisinau, septembrie 2008, Sala cu Orga.

ps: E mesajul nr 100 din blogul asta :)

In asteptare

2 ore mai tarziu :)