Ninsoare in plina vara...

Astazi am avut parte de o ninsoare..In plina vara..Ninsoare japoneza..Teatrala..
Impresii extrem de multe...Grozav de multe..

De asta imi doream eu sa stau in primul rand, fie si la sfarsit de rand, unde vizibilitatea scenei nu e cea mai buna.. Insa imi place sa simt cum miroase scena, actorii..
Si...am simtit, am vazut absolut fiecare miscare, miros, sentiment..si toate atat de speciale.
Desi piesa engleza, europeana, dupa "The Winter's Tale" de William Shakespeare, a mers cu un aer tipic japonez.
Mi-a adus atat de mult aminte de "papushile" lui Kitano, vezi
http://www.imdb.com/title/tt0330229/ .
Aceeasi ambianta, aceleasi simtiri atat de puternice, simbolistica..

Simt ca ma indragostesc in oamenii astia, sunt atat de speciali..
Atat de frumosi.

Am devorat fiecare miscare, am simtit alaturi de actori.
Decor absolut uimitor, fascinant, cu ambianta "inspaimantator" de linistita. E exact ce asteptam de la seara asta. Atmosfera japoneza. Ninsoarea japoneza.

Actorii, pur si simplu *aplauze..aplauze..aplauze*..Chapeu bas...
Si cele 4 domnisoare, imbracate in alb, sa le zicem: stafiile, care "dansau" intr-un ritual si murmurau anumite sunete "infricosaratoare".



Eram chiar fata in fata cu una din ele, si, la un moment dat, actul 2, ea m-a fermecat. Facea niste miscari atat de fine, ademenitoare, foooarte gingase si...cred, timp de 10 minute o urmaream doar pe ea. Uitasem de actiunile care aveau loc pe scena, de titrarile ce rulau pe ecran, de toata povestea. Ea imi depana propria-i poveste de iarna. Si avea o poveste atat de frumoasa. Ii urmaream gesturile, cum isi inchide ochii, atat de calm, cum misca atent degetele-i firave. Cum mi-a zambit cand a observat ca stau cu ochii pe ea. Avea un zambet siret, dar atat de sincer. A tinut-o intr-un zambet cateva minute bune. Extrem de femenina. Asa cu fatza alba, machiata, acoperita din cap pana-n picioare in rochia mantie, larga si parca fara forma, tooooata alba, chiar si parul dat cu o substanta alba, prins in coc. Dar! FEMININA! Cat de mult asta ne lipseshte uneori..?! Fermecatoare..

Personajul principal, Leontes, il simteam....Cum plange, cum devine nebun, cum delireaza, cum simte...Extraordinar!!! De fapt, numai cuvinte de lauda si fericire pentru fiecare actor in parte. Pentru ca am ramas de-a dreptul fascinata... Cel mai putin "influientata" am ramas de catre actorul care jucase logodnicul fiicei, care-l juca pe Florizel. Se simtea tineretea si putina experienta. Daca as putea folosi termenul din muzica, as zice ca a falsat nitel..

Momente care m-au facut sa tremur, sa plang, sa mai vreau:
-Imbratisarea. Cand mama (statuie),Hermione, si fiica, Pauline, s-au imbratisat. A fost un moment de o intensitate nemaipomenita. Multi au scapat cate-o lacrima la asta. Am plans, copilareste..
-Nebunia. Cand regele, Leontes, o invinuia pe ea, Hermione, de adulter. M-a infricosat.
-Inceputul. Cum au iesit cele 4 "stafii" si au aprins lumanarile. Atat de simbolic. Atat de ambiant, atat de frumos, la urma urmei.
-Sfarsitul. Mama si fiica. "Povesteshte-mi povestea ta.."...Deja-vu, extrem de "latrator". Acea structura inelara, circulara..
-Pauza. Cand s-a anuntat pauza, pe ecranul pe care mergeau titrarile, cele 4 stafii, isi continuau ritualul, impreuna cu Mamillius, fiul. Isi faceau ritualul, aranjand scena pentru actul 2. Vroiam sa ies, asa precum facusera mai mult de jumatatea de sala. Cand vazui..Nu mai puteam sa ies!!! Deoarece in timpul spectacolului nu se permitea sa fotografiem, iar d/e pauza nu s-a zis nimic, am avut curajul sa fac cateva fotografii. Probabil a fost cel mai frumos antract de pana acum, vazut de mine.
- Muzica..sau sa-i zic, aproape lipsa totala a muzicii. Murmurele stafiilor si...doar din cand in cand..pianul ala extrardinar...care se auzea..marea...maare si valurile ei...
-Decoratiile. Lipsa scaunelor, ninsoarea din spate, desi as fi preferat o ninsoare chiar pe scena, reala, si nu proiectata pe ecran, dar imi dau seama, ca din motive de securitate (incendiare), dar si motivul de "libera circulatie" pe scena, asa ceva era imposibil.




Off! Simt ca as vrea sa le zic pe toate. Pentru ca multe mi-au ramas acolo in suflet..

Imi pare rau, ca multi au venit nepregatiti pentru un astfel de spectacol, si au plecat imediat dupa 1 act. Eu zic, ca ei, cei care au plecat, pur si simplu nu erau pregatiti pentru ceva de genu. Unora, primul act li s-a parut plictisitor.. Pacat.. a urmat un act 2, de cea mai mare intensitate in ale emotiilor...
Asa e cu japonezii astia. Sunt extrem de speciali. Si frumosi...foarte frumosi...


As fi vrut sa ruleze toate replicile pe care le ziceau ei si in titrari, pentru ca in titrari erau expuse doar gandurile principale, asa presupun. Ca ei ziceau muult mai multe. Vreau sa invat japoneza. Pare rau ca au fost cateva momente in care s-au desincronizat titrarile. Totusi este greu sa vezi teatru "titrat". Uneori uitam de titrari, ii urmaream doar pe ei si nu mai aveam nevoie de altceva, intelegeam, simteam totul.

Mai vreau ninsori japoneze... Mai vreau...
In speranta ca voi mai primi astfel de "ninsori" teatrale...

ps:Cateva din fotografiile facute in pauza