Indurerate...mini reportaj

Acum o saptamana si, in data de 6 iulie 2008, in Chisinau a avut loc un meeting de comemorare a victimilor comunismului, de facto comemorarea deportatilor prin siberii..
A fost o experienta pe cat de "interesanta", pe atat de confuza si de neperceput. Ajunsei cand totul se terminase (desi eu stiam ca totul trebuia sa se termina peste o ora..dar..).
Ramasera o mana de oameni care puneau tara la cale. Am intarziat deoarece imi doream sa vizitez si expozitia ce avea aceeasi tematica de la "Brancusi" (centru expozitional in Chisinau).
Expozitia mi-a parut destul de interesanta, desi foarte multe picturi erau aduse doar pentru a umple peretii cu ceva. Nu s-a prea respectat tematica. Si totusi, vazui tuse de culori aplicate in moduri interesante, unele picturi foarte conceptuale, altele traditionaliste. Insa, cele care m-au impresionat in mod vadit au fost sculpturile de acolo, care pe fotografie le-am interpetat in felu' meu. Din pacate nu am retinut denumirile sculpturilor.

Priviri de dupa gratii si Personal Jesus


Primul lucru care mi-a atras privirea in momentul in care am ajuns la monumentul dedicat celor deportati (in scuarul garii feroviare) a fost: Plecaciunea indurerata
apoi jos, lumanarile indurerate intentionat evidentiez si repet acest cuvant:

Dupa care in cautare de explicatie de ce nu se intimpla nimic (pentru ca eu credeam ca manifestarea trebuia sa mai dureze inca o ora) am dat peste un moment care m-a lasat fara suflare. Imi tremurau genunchii, pe bune..In momentul in care doamna s-a apropiat de monument a inceput sa cante. Nu mai stiu exact ce canta, era ceva foarte trist oricum. Momentul in sine m-a facut sa-mi pierd oarecum controlul..Nu ma asteptam sa cante. Nu stia ca o fotografiez. Am apasat pe click mai mult din inertie.

Insotitoarea mea la eveniment, Domnica, cu vantu-n plete si gandul la un "wind of change", ascultand cum canta doamnele din grupul Bunica (asa am inteles ca se numesc).

Doamnele sau sa le zic Bunicile cantau.. Cantau cu tristete, cantece care sa aduca aminte tuturor de genocidul ce avuse loc.


Spre sfarsit, bunicile au inceput sa-mi pozeze si chiar m-au rugat sa le fac cateva fotografii de grup. In momentul ala pierdusem toata "fishka", dar mi-a facut placere sa le fotografiez. In zilele ce urmeaza, ma voi intalni cu cateva din bunici pentru a le transmite cd-ul cu fotografii.